Eugen Ionescu

Elegie

Lumea este o mansardă,

urâtă, goală.

Florile sunt butuci,

stelele greu le urci.

Rătăcesc prin mărăcini,

fără aripi, fără lumini.

Îngerii dorm în şanţ,

beţi ca nişte dorobanţi.

Semenii mei

nu sunt zmei.

O, sunt blegi,

să-i legi.

Acesta e nascut pe 26 noiembrie 1909 in Slatina 

Decedat pe 28 martie 1994 la Paris .

Cunoscut în afara României sub numele de Eugène Ionesco, conform ortografiei franceze, a fost un scriitor de limbă franceză originar din România, protagonist al teatrului absurdului și membru al Academiei Franceze.Obișnuia să declare că s-a născut în anul 1912, ori din pură cochetărie, ori din dorința de a crea o legătură între nașterea lui și moartea marelui său precursor Ion Luca Caragiale.

Prima lui piesă de teatru,La Cantatrice Chauve ("Cântăreața cheală") a fost reprezentată la 11 mai 1950 la Théatre de la Huchette în regia lui Nicholas Bataille,pusă în scenă la sugestia doamnei Monica Lovinescu, cea care la București urmase cursurile Seminarului de regie și artă dramatică a lui Camil Petrescu, fiind primită cu răceală de public și de critică. Piesa relua o alta,scrisă în limba română,și intitulată Englezește fără profesor,publicată din nou în limba natală abia după 1990. Piesa se va impune treptat după ce o serie de mari oameni de cultură francezi scriu articole entuziaste despre ea și va deveni cea mai longevivă piesă a acestui mic teatru parizian, Théatre de la Huchette,a cărui sală era comparabilă cu cea a Teatrului Foarte Mic de la noi.Urmează o perioadă foarte fecundă, în care autorul prezintă, an de an, câte o nouă piesă. Sălile de teatru rămân goale, dar treptat începe să se formeze un cerc de admiratori care salută acest comic ivit din absurd, unde insolitul face să explodeze cadrul cotidian.

Teatrul cel mai de seamă al Franței,La Comédie Française, prezintă în 1966,pentru prima dată, o piesă de Ionescu, Setea și Foamea și apoi piesa Regele moare.Anul 1970 îi aduce o importantă recunoaștere: alegerea sa ca membru al Academiei Franceze, devenind prin aceasta primul scriitor de origine română cu o atât de înaltă distincție.

Opera lui Eugen Ionescu a constituit obiectul a zeci de cărți și sute de studii,teze de doctorat, colocvii internaționale, simpozioane și festivaluri.Criticii disting,în general,două perioade sau maniere ale teatrului ionescian.Prima cuprinde piese scurte,cu personaje elementare și mecanice,cu limbaj aberant și caracter comic predominant:Cântăreața cheală,Lecția,Scaunele și altele.

A doua încadrează piese ca Ucigaș fără simbrie, Rinocerii, Regele moare etc., în care apare un personaj principal, un mic funcționar modest sau rege visător și naiv,cu numele de Berenger sau Jean. În aceste piese acțiunea și decorul capătă importanță,limbajul este mai puțin derutant și comicul este înlocuit progresiv cu tragicul. Temele predominante sunt singurătatea și izolarea, falsitatea, vacuitatea. Obsesia morții este marea forță motrice a operei lui Eugen Ionescu, de la moartea gândirii și a limbajului la moartea neînțeleasă și neacceptabilă a individului. Prin ce minune, atunci, geniul autorului creează în mod paradoxal comicul? Nici didactic, nici moralizant, antisentimental și anticonvențional, teatrul lui Ionescu este un teatru-joc, un joc adevărat,deci liber și straniu, pur și sincer, provocator, un lanț pasionant, vertiginos și în toate direcțiile. De fapt, comedia și tragedia se împletesc necontenit:drumul luminos de comedie devine drumul spre întuneric, spre moarte.